GHEORGHE MIHAILIUC – 95 de ani de la naștere

La 13 martie 1925 la Trestiana, judeţul Storojineţ (astăzi satul Dimca, raionul  Hlboca)  a văzut lumina zilei Gheorghe Mihailiuc. Părinţii lui – Ion şi Maria Mihailiuc – au fost ţărani înstăriţi, cu frumoase tradiţii duhovniceşti şi cărturăreşti. Ei au altoit în sufletul micuţului Gheorghe aşa sentimente ca: omenia, onoarea, cinstea, corectitudinea şi, nu în ultimul rând, dragostea faţă de carte. De atâta, după absolvirea şcolii de  şapte clase din sat, în anul 1941, părinţii şi-au dat copilul să-şi continue studiile la Liceul Teoretic „Regele Ferdinand” din Storojineţ.

În perioada anilor de liceu Gheorghe s-a dovedit a fi un elev sârguincios, muncitor, disciplinat. El însuşea cu deosebit succes obiectele studiate. Tot în anii de liceu a hotărât să-şi continue studiile. Profesia pentru care a optat a fost cea de dascăl, iar dragostea sa nemărginită faţă de copii l-a făcut să devină student la şcoala pedagogică de la Cernăuţi. În anul 1949 după absolvirea aceastei instituții, cu notă maximă la purtare, obține profesia de învăţător de clasele primare.

În perioada de după război se simţea o criză acută de cadre didactice. Odată cu intrarea armatei sovietice pe teritoriul ţinutului natal, mulţi intelectuali s-au retras, împreună cu armata română pe teritoriul României. În calitate de profesori şi învăţători şcolari au început să activeze absolvenţii liceelor. Asemănătoare a fost şi soarta domnului Gheorghe Mihailiuc. La 15 mai 1945 a fost încadrat pe tărâmul pedagogic la şcoala medie din satul natal Dimca, ca învățîtor de clasele a 5-a şi a 7-a. Anume din această cauză, dumnealui a absolvit şcoala pedagogică la secţia fără frecvenţă.

Setea de cunoştinţe şi focul dragostei pentru limba şi literatura  maternă îi zbuciumau mereu sufletul. Ca urmare, Gheorghe Mihailiuc a absolvit încă două instituţii superioare de învăţământ: în anul 1955 – Institutul Pedagogic de Stat din Cernăuţi, specialitatea limba şi literatura moldovenească.

Iar în anul 1959 – Institutul Pedagogic de stat „ Alecu Russo” din Bălţi, la aceeaşi specialitate.

Încă din tinereţe, Gheorghe Mihailiuc nu a putut accepta ideologia marxist – leninistă. Şi, spre deosebire de alții, avea curajul să vorbească deschis pe această temă. Nu întâmplător, valurile vieţii l-au purtat dintr-o scoală în alta. Însă fiind o persoană cultă, cu o cultură înaltă, cu un spirit al dreptăţii şi tovărăşiei puternic dezvoltat, fiind un pedagog, care, mai presus decât orice, punea dragostea faţă de copii, neuitând de cerinţe, el a fost primit cu braţele deschise peste tot: colegii îl stimau şi îl preţuiau după merite, iar copiii îl iubeau. Despre lecţiile ținute de profesrul Mihaliuc, foştii lui elevi îşi amintesc cu căldură, până în prezent, îndeosebi despre critica „mascată” adusă regimului sovietic la lecţiile de limbă şi literatură pe atunci numită moldovenească. De la Dimca, dumnealui a fost transferat la şcoala din Ropcea, raionul Storojineţ . Apoi la şcoala medie din Ciudei, acelaşi raion.

În 1955 a fost numit director la şcoala medie generală din Crasnoilsc.

 În 1971 este transferat la şcoala medie din Carapciu, în calitate de profesor de limba şi literatura moldovenească.

Măiestria pedagogică o îmbină cu succes cu activitatea literară şi cea de artist amator. El era nelipsit de la sărbătorile tradiționale, de la serbările cântecului şi dansului popular. El a stat mereu la straja obiceiurilor şi datinilor populare.

O adâncă amprentă a lăsat în sufletul său şi faptul că provine dintr-o familie de gospodari de la ţară. Gheorghe Mihailiuc a fost un gospodar de frunte al satului, care cu aceiaşi măiestrie mânuia atât condeiul cât şi uneltele de muncă ale țăranului.

Regimul de atunci nu prea l-a apreciat după merite. Dintre puţinele foi de laudă şi diplome cu care a fost menţionat, s-au păstrat şi mai mai puţine. El nu prea punea preţ pe aşa gen de menţiuni. Dumnealui considera că adevărata menţiune sunt cunoştinţele elevilor, dragostea lor, precum respectul din partea părinţilor şi a consătenilor. Însă principalul merit al lui, sunt cei peste 50 de ani de activitate pedagogică. Acest merit al său, nu a putut să nu-l ieie în seamă regimul sovietic şi în anul 1984 domnul Gheorge Mihailiuc a fost decorat cu medalia „Veteran al muncii”.

În timpul studenției la şcoala pedagogică din Cernăuţi tânărul Gheorghe s-a căsătorit cu o fată din vecini -  Aurelia a lui Gheorge Turceac. Pe parcursul întregii sale vieţi, dumneaei i-a fost o soţie credincioasă, o prietenă adevărată, o tovarăşă de idei şi un sprijin de nădejde în clipele de cumpănă.

Soţii Mihailiuc împreună au crescut şi au educat doi copii: fiul Dorel şi fiica Elena. Doru a emigrat în SUA, unde îşi are domiciliul până în prezent, iar fiica Elena a fost sprijinul părinţilor la bătrâneţe şi până în prezent locuieşte în casa părntească. Anume ea păstrează cu sfinţenie toate amintirile despre părinţi şi bunici.

Paralel cu activitatea pedagogică, Gheorghe Mihailiuc a desfăşurat şi o activitate fructuoasă pe tărâmul literaturii: dumealui a publicat numeroase articole şi poezii în presa periodică. Însă majoritatea creaţiilor sale au rămas în manuscris timp de peste 40 de ani. Gândirea sa fără ascunzişuri i-a provocat multe necazuri în viaţă. Fostul regim i-a îngrădit posibilităţile de publicare.

Dar, totuşi, pasiunea neînduplecată care nu-i dădea răgaz, l-a îndemnat să scrie pe furiş. El manifesta o atitudine critică faţă de sine şi faţă de alţii. În toate a cerut de la viaţă desăvârşire. În mod neobişnuit îl preocupau problemele morale.

Citind atent versurile domniei sale, vom descoperi idealurile ce l-au însoţit şi pentru care a luptat o viaţă întreagă. Adevărul, dreptatea și morala sunt temelia creațiilor sale.

Pe un catalog şcolar de prin anii 60, ne-a atras atenţia în mod deosebit, inscripţia făcută de dascăl pe coperta catalogului „Patria nu se cumpără cu nici un preţ!” Nu credem că greşim dacă am spune că aceste cuvinte pot fi considerate drept „creddo” al întregii sale vieţi. Acest document împreună cu multe altele au fost predate de fiica sa Elena la muzul din sat.

Abia în anul 2004, cu sprijinul material al primăriei din Crasna şi al Vămii Vadul Siret, precum şi cu ajutorul școlii Dimca în seria de carte „Bibliotecă”, „Arboroasa”, vede lumina tiparului prima culegere de versuri şi proză „Dincolo de cuvintele rostite” .

Lucrând asupra celei de-a patra culegeri de versuri, poetul parcă simţea apropierea sfârşitului vieții sale pământești. Versurile lui Coşbuc introduse în această culegere ne-au zguduit puternic:  „Din codru rupi o rămurea,/ Ce-i pasă codrului de ea,/ Ce-i pasă unei lumi întregi/ e moartea mea!” .

Peste mai bine de un an, Gheorghe Mihailiuc s-a stins din viaţă. Iar noi rămânem de părerea că realizările sale poetice, înscriu numele lui  printre cele ale poeţilor bucovineni de vază.

Cele 5 volume de poezie și proză ale lui Gheorghe Mihailiuc au fost redactate și editate de Nicolae  Șapcă, un bun prieten al său, căruia îi oferim cuvântul pentru a ne prezenta cărțile ilustrului nostru consătean.

 Margareta Golovata, profesoară la școala din Dimca

Опубліковано у Без рубрики. Додати до закладок постійне посилання.